COMUNICAT

        

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în perioada 22.05.2017 - 28.05.2017, au soluționat prin rechizitoriu 5 dosare, respectiv:

 

            - în dosarul nr. 610/P/2015, prin rechizitoriul din data de 24.05.2017, inculpatul K.Z. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de   încredere, faptă prev. de art. 238 C.p. și furt, faptă prev. de art. 228 alin. 1 C.p.,   constând în aceea în cursul lunii decembrie 2014, a primit cu titlu de împrumut de la SC Trailer Parc SRL, prin administrator, o mașină de spălat haine, iar la solicitările de restituire adresate în mod repetat, a refuzat tacit restituirea bunului până în data de 14.02.2017. Faptele comise se află în stare de concurs formal prev. de art. 38 alin. 1 C.p.;

 

- în dosarul nr. 2274/P/2015, prin rechizitoriul din data de 23.05.2017, inculpatul M.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. 1 C.p., constând în aceea că în data de 28.10.2015, fiind audiat în calitate de martor în dosarul înregistrat la Judecătoria Zalău sub numărul 2662/337/2015, a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat (a declarat în mod mincinos faptul că el a condus în data de 02.11.2014, în jurul orelor 0330, autoturismul marca BMW pe strada Cloșca din mun. Zalău, deși autoturismul a fost condus în acele împrejurări de către numitul L.O. care avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice);

 

         - în dosarul nr. 447/P/2016, prin rechizitoriul din data de 24.05.2017, inculpatul C.E. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1 C.p. coroborat cu art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., constând în aceea că în data de 17.03.2016, în intervalul orar 2000 - 2030, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate O.A., a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea legitimă a acesteia, iar la plecare a sustras un biblioraft care conținea acte personale ce-i aparțineau persoanei vătămate, cauzându-i un prejudiciu estimat de aceasta la suma de 18.950 lei;

 

- în dosarul nr. 545/P/2017, prin rechizitoriul din data de 24.05.2017, inculpatul B.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 5 infracțiunii de furt, fapte prev. de art. 228 alin. 1 C.p., faptele comise se află în stare de concurs real prev. de art. 38 alin. 1 C.pen.

 În fapt s-a reținut că:

- în data de 30.03.2017, în jurul orelor 1400, a sustras din magazinul Kaufland din Zalău un set de 3 lame de bărbierit marca Gillete Blue 3 în valoare de 12,99 lei;

- în data de 03.04.2017, în jurul orelor 1520, a sustras din magazinul Kaufland din Zalău un set de 3 lame de bărbierit marca Gillete Blue 3 și o pungă de arahide în valoare totală de 13,69 lei;

- în data de 28.04.2017, în jurul orelor 1450, a sustras din magazinul Kaufland din Zalău un set de 6 lame de bărbierit marca Gillete Blue 3 în valoare de 25,77 lei;

- în data de 02.05.2017, în jurul orelor 1418, a sustras din magazinul Kaufland din Zalău un set de 6 lame de bărbierit marca Gillete Blue 3 în valoare de 25,77 lei;

- în data de 07.05.2017, în jurul orelor 1230, a sustras din magazinul Kaufland din Zalău un set de 6 lame de bărbierit marca Gillete Blue 3 în valoare de 25,77 lei.

        

- în dosarul nr. 1747/P/2016, prin rechizitoriul din data de 25.05.2017, inculpatul V.Z. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 4 infracțiunii de furt, fapte prevăzute de art. 228 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., faptele comise se află în stare de concurs real prev. de art. 38 alin. 1 C.p., constând în aceea că :

- în data de 18.11.2016, în jurul orelor 1100, a sustras din magazinul „Vidra” aparținând AF I.F. o mulinetă marca FL în valoare de 250 lei;

         - în data de 18.11.2016, în jurul orelor 1330, i-a sustras persoanei vătămate C.M., din buzunar, un telefon mobil Samsung Galaxy Grand Plus în valoare de 500 lei;

         - în data de 06.12.2016, în jurul orelor 0930, a sustras din magazinul „Doris” aparținând SC Doriana Com SRL, o cămașă marca Biscotti în valoare de 60 lei;

         - în data de 06.12.2016, în jurul orelor 1000 – 1015, a sustras din farmacia Perla aparținând SC Perla Medifarm SRL, un șampon marca „Vichy” în valoare de 60 lei.

 

Precizăm punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

                                                       Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj