COMUNICAT

 

          Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în dosarul cu nr. 704/P/2017, au dispus la data de 05.10.2017, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata A.C.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 C.p. raportat la art. 229 alin. 2 lit.b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 C.p. raportat la art. 229 alin. 2 lit.b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 C.p. raportat la art. 229 alin. 2 lit.b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 C.p. raportat la art. 229 alin. 2 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 C.p. raportat la art. 229 alin. 1, lit. b și alin.2 lit. b C.p., furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.p. raportat la art. 229 alin. 2 lit. b C.p. totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 1 C.p.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că :

În perioada 10.07.2017 - 14.07.2017, inculpata A.C.D. a intrat, fără drept, în locuința persoanei vătămate O.P, de unde dintr-un sertar din bucătărie a sustras suma de 300 euro și 500 lei, precum și un lănțișor din aur de aproximativ 5 grame în valoare de 700 lei, cauzând un prejudiciu total de 2500 lei.

La data de 28.07.2017, inculpata a pătruns în locuința fratelui persoanei vătămate G.E, de unde a sustras suma de 750 euro.

La data de 09.08.2017, inculpata a pătruns, fără drept, în locuința tatălui persoanei vătămate V.V. și dintr-un portmoneu a sustras suma de 1600 lei.

La data de 11.08.2017, în jurul orelor 1030, inculpata A.C.D. a pătruns, fără drept, în locuința aparținând persoanei vătămate T.V. și a sustras suma de 20 lei.

La data de 11.08.2017, în jurul orelor 1030, inculpata a pătruns, fără drept și prin folosirea unei chei potrivite, în locuința persoanei vătămate R.R. de unde a sustras suma de 1500 lei.

În perioada 01.05.2017 - 15.09.2017, inculpata a pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate M.V, de unde a sustras mai multe bijuterii de aur, în cantitate de aproximativ 42,5 grame, cauzând un prejudiciu de 6000 lei.

         Inculpata A.D.C. a fost prezentată Judecătoriei Jibou la data de 06.10.2017 cu propunere de arestare preventivă.

         Prin Încheiere penală nr. 8/CDL/06.10.2017, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Jibou a admis cererea și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acesteia pentru o perioadă de 30 zile. 

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

                                                          Purtător de cuvânt

                                                            Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou