COMUNICAT

 

        Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în perioada 29.05.2017 - 04.06.2017, au dispus trimiterea în judecată a 15 inculpați în 7 dosare penale, după cum urmează:

 

         - în dosarul penal nr. 917/P/2014, inculpatul B.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de deținerea și vânzarea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, băuturi spirtoase peste 200 litri, faptă prev. și ped. de art. 296l lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având corespondent în prevederile art. 452 lit. h din Legea nr. 227/2015, privind noul Cod fiscal al României și producere de produse accizabile ce intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, faptă prev. și ped. de art. 2961 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având corespondent în prevederile art. 452 lit. a din Legea nr. 227/2015 privind noul Cod fiscal al României, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și art. 38 alin. 1 C.p.

         În fapt s-a reținut că, inculpatul B.M. a deținut cantitatea de 1380 l țuică, pentru care nu a fost achitată acciza datorată bugetului general consolidat al statului și a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat prin neplata accizelor în sumă de 30.750 lei și a comercializat diferite cantități de țuică către terțe persoane interesate. De asemenea, inculpatul a deținut instalație de fabricare a alcolului la domiciliul său, cu care a produs diferite cantități de alcool, în mod repetat și la diferite intervale de timp, pe care le-a comercializat;

inculpatul D.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și vânzarea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, băuturi spirtoase peste 200 litri, faptă prev. și ped. de art. 296l lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având corespondent în prevederile art. 452 lit. h din Legea nr. 227/2015, privind noul Cod fiscal al României, constând în aceea că a deținut cantitatea de 3000 l țuică, pentru care nu a fost achitată acciza datorată bugetului general consolidat al statului, cauzând un prejudiciu bugetului de stat prin neplata accizelor în sumă de 73.581 lei;

inculpatul L.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și vânzarea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, băuturi spirtoase peste 200 litri, faptă prev. și ped. de art. 296l lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având corespondent în prevederile art. 452 lit. h din Legea nr. 227/2015, privind noul Cod fiscal al României, constând în aceea că a deținut cantitatea de 450 l țuică, pentru care nu a fost achitată acciza datorată bugetului general consolidat al statului, cauzând un prejudiciu bugetului de stat prin neplata accizelor în cuantum de 11.952 lei;

inculpatul L.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de deținerea și vânzarea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, băuturi spirtoase peste 200 litri, faptă prev. și ped. de art. 296l lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având corespondent în prevederile art. 452 lit. h din Legea nr. 227/2015, privind noul Cod fiscal al României și producere de produse accizabile ce intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, faptă prev. și ped. de art. 2961 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având corespondent în prevederile art. 452 lit. a din Legea nr. 227/2015, privind noul Cod fiscal al României, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și art. 38 alin. 1 C.p., constând în aceea că a deținut cantitatea de 650 l țuică, pentru care nu a fost achitată acciza datorată bugetului general consolidat al statului, cauzând un prejudiciu bugetului de stat prin neplata accizelor în cuantum de 16.508 lei și a deținut instalație de fabricare a alcolului la domiciliul său, cu care a produs diferite cantități de alcool, în mod repetat și la diferite intervale de timp, atât pentru sine cât și pentru fiul său, L.C.;

inculpatul A.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, faptă prev. și ped. de art. 2961 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având corespondent în prevederile art. 452 lit. a din Legea nr. 227/2015, privind noul Cod fiscal al României, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și art. 38 alin. 1 C.p., constând în aceea că a deținut instalație de fabricare a alcolului la domiciliul său, cu care a produs diferite cantități de alcool, în mod repetat și la diferite intervale de timp, fără a fi înregistrat la biroul vamal de interior Sălaj ca producător în gospodărie individuală, pentru activitatea produsă și a produs produse accizabile ce intră sub incidența regimului de antrepozitare, înafara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă:

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare, Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

- în dosarul nr. 673/P/2014, inculpatul R.A. a fost trimis în judecată pentru  săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, faptă prev. de art. 297 alin. 1 C.p., fals intelectual, faptă prev. de art. 321 alin. 1 C.p. și instigare la mărturie mincinoasă, faptă prev. și ped. de art. 47 și art. 49 C.p. rap. la art. 273 C.p., totul cu aplicarea  art. 38 alin. 1 C.p.,

inculpatul M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, faptă prev. de art. 108 alin. 1 lit. c (art. 107 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 48/2008 și instigare la mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 47 și art. 49 C.p. rap. la art. 273 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

         inculpatul A.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, faptă prev. de art. 108 alin. 1 lit. c (art. 107 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 48/2008

         inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, faptă prev. de art. 108 alin. 1 lit. c (art. 107 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 48/2008

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpatul R.A., în calitate de funcționar public și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului sau și le-a îndeplinit în mod defectuos, și a falsificat un înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. De asemenea, inculpații R.A. și M.A. au determinat o altă persoană să dea declarații mincinoase, inculpatul P.G. l-a determinat pe inculpatul M.A. să taie ilegal arbori nemarcați, iar inculpații M.A. și A.G. au tăiat fără drept arbori din afara fondului forestier național.

         Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare, Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

         - în dosarul nr. 510/P/2016, inculpatul F.F. a fost trimis în judecată pentru  săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, faptă prev. de art. 205 alin. 1 C.p., loviri sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. 2 C.p., violare de domiciliu, faptă prev. de art. 224 alin. 2 C.p., amenințare, faptă prev. de art. 206 alin. 1 C.p., amenințare faptă prev. de art. 206 alin. 1 C.p. și violare de domiciliu, faptă prev. de art. 224 alin. 2 C.p.,          

inculpatul B.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și violare de domiciliu, faptă prev. de art. 224 alin. 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.     

         Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în noaptea de 14/15.05.2016, în jurul orelor 0100, inculpatul F.F., pe fondul  consumului de alcool, a pătruns fără drept în căsuța de la stâna de oi în care dormea persoana vătămată P.F. și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, persoana vătămată suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar apoi l-a legat și l-a obligat să se deplaseze cu el până în loc. Chieșd, aproximativ 4 km, la locuința acestuia unde l-a reținut împotriva voinței sale până după ora 0200. De asemenea, în data de 28.11.2016, în jurul orelor 1700, inculpatul F.F. i-a amenințat pe vecinii săi P.F. și P.A., cu acte de violență și cu moartea, având asupra sa un topor, provocându-le teamă și i-a determinat pe aceștia să se închidă în locuință.

           În noaptea de 14/15.05.2016, în jurul orelor 0100, inculpatul B.M. pe fondul  consumului de alcool, a pătruns fără drept în căsuța de la stâna de oi, în care dormea persoana vătămată P.F., după care i-a aplicat alături de inculpatul F.F. mai multe lovituri persoanei vătămate, în urma agresiunilor aceasta suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

           Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare, Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

- în dosarul nr. 1243/P/2016, inculpatul L.C. a fost trimis în judecată pentru  săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în noaptea de 22/23.12.2016, inculpatul a pătruns prin forțarea și escaladarea geamului, în locuința persoanei vătămate C.M. de unde a sustras bani și bunuri în valoare de 1.020 lei.

           Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare, Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

         - în dosarul nr. 145/P/2017, inculpatul L.O. a fost trimis în judecată pentru  săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, fapte prev. de art. 107 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, art. 109 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în cursul lunii ianuarie 2017, pe timp de zi, a tăiat ilegal și a sustras doi arbori nemarcați în valoare de 774,76 lei (fără TVA), din pădurea aparținând persoanei vătămate C.V.

          Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare, Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

         - în dosarul nr. 1296/P/2016, inculpatul R.G. a fost trimis în judecată pentru  săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fapte prev. și ped. de art. 196 alin. 1 C.p. și art. 338 alin. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în data de 24.11.2015, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a condus vehiculul cu tracțiune animală pe DJ 191 D, pe raza localității Sâg iar la km 15+800 m, din cauza neatenției, a acroșat cu căruța pe pietonul persoană vătămată V.P. care se afla pe partea dreaptă a părții carosabile a drumului, iar în urma accidentului persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 45 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

          Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare, Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

        - în dosarul nr. 317/P/2017, inculpatul B.S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 C.p.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în data de 15.06.2016, în jurul orelor 0827 inculpatul a condus pe DN 1H, pe raza localității Nușfalău, autoturismul marca VW Caddy, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

          Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare, Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

                                                       Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj