COMUNICAT

        

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în perioada 18.07.2016 – 24.07.2016, au soluționat prin rechizitoriu un număr de 2 dosare, respectiv:

 

- în dosarul nr. 22/P/2016, prin rechizitoriul din data de 20.07.2015, inculpatul Marinescu Silviu Mihai a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și două infracțiuni de complicitate la înșelăciune, fapte prev. de art. 322 alin.1 teza a II a C.p., art. 48 raportat art. 244 alin. 1 și 2 C.p., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., iar Ghiuruțan Dan a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals și două infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 323 C.p. și art. 244 alin. 1 și 2 C.p., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., constând în aceea că în cursul lunii septembrie inculpatul Marinescu Silviu Mihai a falsificat, prin contrafacere, adeverința de venit nr. 070 din 25.09.2015 și apoi a înmânat-o inculpatului Ghiuruțan Dan pentru a o folosi la inducerea în eroare a S.C. Cetelem IFN S.A. cu privire la calitatea acestuia din urmă de angajat al SC KRYSOS SRL Oradea și a obține creditul în valoare de 4.999,00 lei, care nu a fost integral rambursat, prejudiciind astfel persoana vătămată. De asemenea, în cursul lunii octombrie inculpatul Marinescu Silviu Mihai a falsificat, prin contrafacere, adeverința de venit nr. 1103 din 02.10.2015 și apoi a înmânat-o inculpatului Ghiuruțan Dan pentru a o folosi la inducerea în eroare a S.C. UNICREDIT Consumer Financing IFN București cu privire la calitatea acestuia din urmă de angajat al SC KRYSOS SRL Oradea și a obține creditul în valoare de 5196,14 lei, care nu a fost integral rambursat, prejudiciind astfel persoana vătămată;

 

- în dosarul nr. 483/P/2015, prin rechizitoriul din data de 22.07.2015, inculpații Șerban Constantin și Lingurar Ileana au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în data de 05.02.2015, împreună i-au aplicat lovituri persoanei vătămate Balla Mozes, cauzându-i leziuni care au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale.

        

Precizăm punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.       

 

În ceea ce privește măsurile preventive luate în cauzele instrumentate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, menționăm următoarele:

- în dosarul nr. 1081/P/2016, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 194 alin. 1 lit. e C.p. raportat la art. 199 alin. 1 C.p., la data de 23 iulie 2016 s-a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 zile a inculpatului Varga Cornel - Radu.

În fapt s-a reținut , în data de 22.07.2016, în urma unei altercații verbale,  inculpatul i-a aplicat soției sale, mai multe lovituri cu palma și picioarele peste față, în burtă și peste spate, iar cu o sticlă de vin, goală, i-a aplicat o lovitură cu fundul sticlei în zona occipitală. În urma agresiunii persoana vătămată a suferit leziuni cerebrale, formându-i-se un hematom subdural stâng, cu grosimea maximă de 1 cm, care i-a pus viața în pericol.

 Propunerea a fost admisă la data de 23 iulie 2016 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Zalău care, prin încheierea penală nr. 12/JDL din data de 23 iulie 2016 a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23 iulie 2016, până la data de 21 august 2016, inclusiv;

 

Precizăm punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.     

 

                                                      Purtător de cuvânt

                                                       Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj