COMUNICAT
Procurori din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sălaj, în perioada 01.08.2016-05.08.2016, au soluționat prin
rechizitoriu un dosar penal, respectiv:
- în dosarul nr. 142/P/2016, inculpatul
Szatmari Bela,
recidivist, a fost trimis în judecată,
în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin.1 Cod penal, raportat la
art.188 alin.1 Cod penal, cu
aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, și lovire
sau alte violențe, prev. de art.193
alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea
art. 38 alin.1 Cod penal
În
fapt s-a reținut că, fapta inculpatului Szatmari Bela, care în stare de
recidivă fiind, la data 11.07.2016, în jurul orelor 2230, în timp ce
se afla în imobilul situat pe Aleea Tineretullui, loc. Zalău, jud. Sălaj, în
urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cu un
cuțit de bucătărie, luat dintr-un sertar, cu forță, a aplicat părții vătămate B.
M.-G., mai multe lovituri, din care una în zona abdominală, una în zona
toracică și un număr de 4 lovituri în brațul și antebrațul drept, producându-i
acesteia 6 plăgi tăiat înțepate, ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de
îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acesteia, lovituri prin care a
urmărit suprimarea vieții părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la
infracțiunea de omor, prevăzută de
art. 32 alin.
Fapta aceluiași inculpat, care în
stare de recidivă fiind, în data de
11.07.2016, în împrejurările descrise anterior, cu același cuțit a provocat
părții vătămate P. R., o plagă tăiată la nivelul mâinii drepte, ce a
necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, care a intervenit pentru a salva viața
surorii sale B.M., fără a-i pune în primejdie viața, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii
de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal,
faptă ce se află în concurs real cu infracțiunea de tentativă la omor, fiind
aplicabile prev. art. 38 alin.1 Cod penal.
Dosarul a fost trimis spre competentă
soluționare, Tribunalului Sălaj.
Precizăm că punerea în
mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului
penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului
procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio
situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.